Cuplu, Psihoterapie

Procesele de atasament in cadrul relatiilor de cuplu

psihoterapeut cuplu Bucuresti
Background photo created by senivpetro - www.freepik.com

In primii ani de viata, ingrijitorii primari (de obicei, unul sau ambii parinti, dar in multe cazuri si alte rude, bone si ingrijitori) pot servi drept figuri de atasament. Ulterior, in copilarie, adolescenta si maturitate, o varietate mai mare de oameni apropiati pot indeplini aceasta functie: fratii, alte rude, colegii, profesorii sau antrenorii, prietenii apropiati si partenerii romantici. Ei formeaza ceea ce John Bowlby  numeste o „ierarhie a figurilor atasamentului” unei persoane. Pot exista si persoane de atasament specifice contextului – surse reale sau potentiale de confort si sprijin in medii specifice, cum ar fi psihoterapeutii sau liderii in organizatii. Mai mult, grupurile, institutiile si personajele simbolice (de exemplu, Dumnezeu) pot deveni tinte ale cautarii de proximitate si surse de siguranta. Prezenta reala a unui partener de sprijin in diferite tipuri de relatii are consecinte pe termen lung pentru securitatea atasamentului, bunastarea psihologica si sanatatea mintala.

Dovezile pentru afirmatia ca relatiile romantice implica atasament provin din studii care examineaza identitatea persoanelor care servesc drept surse primare de siguranta ale adultilor. Pentru a explora aceasta problema, Hazan si Zeifman (1994) au construit scara WHOTO, care identifica persoanele de atasament primare ale unei persoane, solicitand numele persoanelor care servesc drept surse preferate de apropiere (de ex., „Cu cine va place sa va petreceti timpul?”) si furnizorii a ceea ce Bowlby a numit „un paradis securizant” (de ex., „La cine apelezi pentru confort atunci cand ai o perioada grea?”) si o baza sigura (de exemplu, „Pe cine crezi ca poti conta intotdeauna?”) . Hazan si Zeifman au administrat scara WHOTO la un esantion de adulti tineri si au descoperit ca acestia ii preferau pe partenerii de cuplu, mai degraba decat pe parinti, atunci cand cautau o apropiere sau un refugiu sigur. In ceea ce priveste functia de baza sigura, acestia preferau partenerul de cuplu daca erau implicati intr-o relatie romantica sau casatorie pe termen lung. Daca nu exista o astfel de relatie, adultii respectivi ii nominalizau pe parinti, mai degraba decat pe prieteni, drept furnizori de baza de siguranta.

Adoptand o strategie de masurare usor diferita, Trinke si Bartholomew (1997) au construit o scala pentru a evalua retelele de atasament, mai degraba decat figurile principale de atasament. Tinerilor adulti li s-a cerut sa enumere mai multe figuri de atasament pentru functiile de baza: cautarea proximitatii, un paradis securizant si o baza sigura si sa le clasifice in ordinea importantei. Cea mai obisnuita figura de atasament pentru membrii acestui esantion de tineri adulti a fost mama (36% dintre participanti), urmata de partenerul romantic (31%), cel mai bun prieten (14%), tatal (11%)  si fratele (8%). Cu toate acestea, 62% dintre participantii care au fost implicati intr-o relatie serioasa romantica si-au numit partenerul romantic drept principala lor figura de atasament.

Cat dureaza transferul atasamentului de la parinti la partenerul de cuplu

Este important de remarcat faptul ca numirea unui partener romantic ca principala cifra de atasament in timpul maturitatii este afectata de o varietate de factori relationali si individuali. De exemplu, lungimea unei relatii romantice este asociata cu desemnarea partenerului romantic drept figura principala de atasament. De fapt, Hazan si Zeifman (1994) au descoperit ca transferarea completa a atasamentului la un partener romantic dureaza aproximativ doi ani. In plus, sentimentele de incredere, intimitate si angajament intr-o relatie romantica afecteaza numirea unui partener romantic drept principala figura a atasamentului. Acest lucru poate explica de ce tinerii adulti care inregistreaza mai multa anxietate sau evitare – cele doua forme principale de insecuritate a atasamentului, ambele care implica deficiente in incredere, intimitate si angajament – sunt mai putin probabil sa desemneze un partener romantic drept un paradis securizant si o baza de siguranta. In concluzie, cercetarea efectuata pana in prezent indica faptul ca partenerii de cuplu ocupa primul loc in ierarhiile de atasament ale multor oameni in perioada adulta, dar parintii continua sa fie furnizori primari ai unei baze de siguranta pentru explorare si dezvoltare. Pe masura ce adultii inainteaza in varsta, ei vor investi partenerul de cuplu si ca figura de atasament principala, si ca baza de siguranta.

Caracteristicile comportamentelor de atasament

Cele mai vechi cercetari privind atasamentul adultilor au implicat studierea asociatiei dintre diferentele individuale in atasamentul adultilor si modul in care oamenii gandesc la relatiile lor si la amintirile lor despre relatiile lor cu parintii lor. Potrivit lui Hazan si Shaver, legatura emotionala care se dezvolta intre partenerii romantici adulti este partial o functie a aceluiasi sistem motivational – atasamentul sistemului comportamental – care da nastere legaturii emotionale dintre sugari si ingrijitorii lor. Cei doi au remarcat ca atat relatia dintre sugari si ingrijitori, cat si relatia dintre partenerii romantici adulti au urmatoarele caracteristici:

  • sentimentul de siguranta atunci cand celalalt este in apropiere si receptiv;
  • angajarea in contact apropiat, intim, corporal;
  • nesiguranta atunci cand celalalt este inaccesibil;
  • impartasirea unul cu altul a descoperirilor;
  • joaca cu caracteristicile faciale ale celuilalt si manifestarea unei preocupari reciproce;
  • angajarea in limbaj infantil.

Modelele de atasament pentru adulti

Numeroase cercetari au indicat ca stilurile de atasament dobandite in copilarie se impregneaza adanc in personalitatea umana si se manifesta pe parcursul intregii vieti, constituind baza de raportare in relatiile romantice. Oamenii se orienteaza catre parenerii care valideaza propriul concept despre sine. Exista doua dimensiuni fundamentale in ceea ce priveste modelele de atasament pentru adulti. O variabila critica a fost considerata „anxietatea legata de atasament”. Persoanele care inregistreaza scoruri mari pe aceasta variabila tind sa-si faca griji daca partenerul lor este disponibil, receptiv, atent etc. Persoanele care inregistreaza un scor inferior al acestei variabile sunt mai sigure in perceptia sensibilitatii partenerului. Cealalta variabila critica se numeste „evitare a atasamentului”. Oamenii de la capatul acestei dimensiuni prefera sa nu se bazeze pe altii sau sa nu se deschida altora. Persoanele aflate la capatul inferior al acestei dimensiuni sunt mai confortabile in intimitate cu ceilalti si se simt mai in siguranta cand depind de ceilalti si ceilalti de ei. Un adult cu atasament securizant are scoruri mici pe ambele dimensiuni.

Functioneaza relatiile romantice adulte in acelasi mod in care functioneaza relatiile copil-ingrijitor?

Exista acum din ce in ce mai multe cercetari care sugereaza ca relatiile romantice adulte functioneaza in moduri care sunt similare cu relatiile copil-figura de atasament, cu cateva exceptii demne de remarcat, desigur. Studiile asupra adultilor care se separa de partenerii lor de pe un aeroport au demonstrat ca intre ei exista comportamente de afectiune si de protest la plecare, iar reglarea lor a fost asociata cu stilul de atasament. De exemplu, cuplurile care s-au separat pe aeroport au manifestat, in general, mai multe comportamente specifice atasamentului decat cuplurile care plecau impreuna, iar adultii foarte evitanti au aratat un comportament de atasament mult mai redus decat adultii mai putin evitanti.

Relatiile de atasament reprezinta contextul de baza al dezvoltarii intra si interpersonale, insa D. J. Wallin precizeaza ca „atitudinea sinelui fata de experienta prezice mai bine siguranta data de atasament decat evenimentele personale din trecut”. Tot ceea ce traim in primii doi ani de viata cu ingrijitorii primari formeaza miezul sinelui aflat in dezvoltare, insa experientele timpurii nu creioneaza un destin implacabil, pe care individul nu il poate depasi. Cercetarile din domeniul teoriei atasamentului scot in evidenta si importanta functiei reflexive si a metacognitiei. Aceasta capacitate reflexiva inseamna recunoasterea naturii reprezentationale a cognitiilor si sentimentelor. Mary Main a descoperit ca indivizii cu atasament nesigur, fie neaga sau minimizeaza influenta experientelor din copilarie, fie devin coplesiti de ele. In schimb, cei cu atasament securizant adopta o pozitie reflexiva fata de ceea ce au trait, indiferent ca a fost vorba de experiente pozitive sau negative. „Cu aceasta pozitie, putem sa ne retragem din realitatea imediata a experientei si sa raspundem prin prisma starii mentale care sta la baza acesteia – pentru a folosi termenul lui Fonagy, putem sa mentalizam. Cu cat avem mai multa libertate de a mentaliza, cu atat este mai putin probabil sa fim prinsi fara posibilitatea de a scapa de reflexele emotionale formate pe parcursul primelor noastre relatii” (Wallin, 2010).

Alina Alexandru, psihoterapeut (Bucuresti) – 0755.060.091

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *