Psihoterapie

Cum ne gestionam emotiile in vremea coronavirusului

People photo created by Dragana_Gordic - www.freepik.com

O lume intreaga experimenteaza in aceste saptamani frica, panica, confuzie, neputinta, soc, negare, dezorganizare, tristete, furie, regrete, vinovatie, coplesire si chiar disperare, fie ca se afla in prima linie, luptand pentru vietile si sanatatea celor afectati de coronavirus, fie ca se afla in carantina sau izolare pentru a limita si a preveni raspandirea acestui virus extrem de contagios. Daca pana mai recent, omenirea se concentra majoritar pe felul cum gandeste si cum face diverse lucruri, acum, este nevoita sa-si reordoneze prioritatile si sa raspunda unor preocupari care au la baza emotiile. „Cum te simti?” si „Cum esti?” sunt intrebarile momentului. Ele se aud mai des ca niciodata in cadrul convorbirilor telefonice sau virtuale, din cauza unui context in care suferim cu totii. Da, suferim. Resimtim intens si constant durerea. Ea este deghizata in simptome de anxietate, depresie, atacuri de panica, stres acut, sindrom de stres posttraumatic si chiar in simptome fizice. Si cu cat acceptam mai repede aceasta durere, cu atat mai repede putem face pace cu ea.

Ce ne invata emotiile noastre despre noi insine?

Tot ceea ce simtim are o functie in viata noastra, ne ajuta sa raspundem evenimentelor si persoanelor din mediul nostru. Indiferent cat de rau ne simtim la un moment dat, acea stare este o reflectare autentica a ceea ce traim. In loc sa le negam, sa le suprimam sau sa ne simtim victime ale emotiilor noastre, cel mai constructiv este sa invatam de la ele despre noi. Caci ele ne vorbesc atat despre prezentul, cat si despre trecutul nostru, despre experientele si relatiile care ne-au modelat de-a lungul timpului. Sunt ca un portal catre lumea noastra interioara, careia rareori ii oferim atentia cuvenita. Acum, in contextul izolarii sociale, cand nu mai putem interactiona liber cu oricine, oricand, oricum, ajungem mai des fata in fata cu propria persoana, iar emotiile noastre sunt calauze catre parti din noi pe care le-am uitat sau pe care nu le-am cunoscut niciodata.

Cum putem lucra cu emotiile noastre?

Nu putem trece niciodata peste durere, doar prin ea, asa ca daca vrem sa iesim cu bine din aceasta situatie, avem nevoie sa ne imprietenim cu emotiile noastre. Pentru acest lucru este util:

  • sa le obervam cand apar (in ce momente ale zilei, cu ce persoane, in timpul caror activitati). Acest lucru ne aduce atentia in prezent, ceea ce inseamna ca suntem mai putin predispusi sa ne concentram pe trecut (acest lucru stimuleaza simptomele depresive) sau pe viitor (acest lucru stimuleaza simptomele anxioase). Dezvoltandu-ne rolul de observator al starilor noastre, rolul de actor pierde din intensitate si nu ne mai simtim coplesiti de ele, oferindu-ne astfel spatiul necesar pentru a lua decizii mai bune pentru noi;
  • sa observam ce fel de emotii/sentimente sunt si sa le numim cat mai exact (iritare, enervare, furie, revolta, frica, panica, tristete, dezamagire, confuzie, vinovatie, rusine, regret, indiferenta, entuziasm, bucurie, dezgust etc). Cu cat mai multe denumiri in vocabularul nostru emotional, cu atat mai bine pentru sanatatea noastra mentala. Numindu-ne starile, are loc o auto-reglare emotionala de la minte la corp.
  • sa identificam in ce parte a corpului le simtim si cum le simtim (tensiune in brate, agitatie in picioare, gol in stomac, caldura in piept, furnicaturi in talpi, nod in gat, fluturi in stomac, durere de tample, inclestare a dintilor etc). Concentrandu-ne pe senzatiile corpului din acele momente, are loc o auto-reglare emotionala de la corp la minte.
  • sa le dam un sens. Starile noastre mobilizeaza o anumita energie in corp pentru ca noi sa actionam. Este folositor sa ne intrebam ce ne vine sa facem sub imperiul unei emotii sau al alteia? Ce consecinte ar avea respectivul lucru? Ce am avea de castigat si ce am avea de pierdut? Explorarea emotiei ne va imbogati autocunoasterea si ne va da sentimentul ca putem controla o parte a vietii noastre. Nu conteaza numai ceea ce ni se intampla, ci si interpretarea noastra asupra acelui eveniment, sensul pe care il dam.
  • sa le impartasim. Suntem fiinte sociale, construite ca starea noastra de bine sa depinda de calitatea interactiunilor noastre cu ceilalti oameni. Avem un sistem de atasament inradacinat biologic, care ne-a asigurat protecția si supraviețuirea speciei. Atasamentul nu este numai un fenomen psihologic, ci o entitate fizica, formata din circuite neuronale si reflectata în activitatea neurochimica si electrica din sistemul nervos central. Impartasirea emotiilor noastre ne ajuta sa ne conectam la un nivel profund cu ceilalti, sa ne lasam intelesi si sa primim suportul necesar.

Este important de retinut ca nu vom putea trece prin acest proces atunci cand experimentam emotii intense, fara un antrenament anterior temeinic. De aceea, este util sa trecem prin pasii de mai sus zilnic, timp de minim 5-10 minute, in momente in care suntem cat de cat calmi si putem procesa informatiile. In felul acesta, interiorizam treptat aceste proceduri in memoria implicita si le vom putea folosi automat in momentele stresante.

Imprietenirea cu emotiile noastre ne va da puterea sa le gestionam asa cum avem nevoie si, intr-un final, sa le acceptam in viata noastra. Numai asa vom accepta acele parti din noi care sufera si care au nevoie sa le vedem, sa le auzim si sa le implinim nevoile.

Psihoterapeut Bucuresti
People photo created by rawpixel.com – www.freepik.com

 

Psihoterapie

Cand? Spune-mi, cand?

 

Cand te-ai simtit respectat(a)?

Cand ai fost tratat(a) cu grija si afectiune?

Cand te-ai simtit valoros/valoroasa?

Cand au fost gandurile si emotiile tale importante pentru celalalt?

Cand te-ai simtit vazut(a) si auzit(a)?

Cand te-ai simtit inteles/inteleasa?

Cand ai simtit prezenta empatica a celuilalt?

Cand ai simtit incredere totala in persoana de langa tine?

Cand ti s-a permis sa faci greseli si sa inveti din ele?

Cand ai fost protejat(a) de manipulare, abuzuri sau neglijenta?

Cand ti s-a oferit fara sa ti se ceara nimic?

Cand te-ai simtit in siguranta intr-o relatie?

Cand te-ai putut exprima cu toata fiinta ta?

Cand ai fost acceptat(a) asa cum esti, fara nimic in plus sau in minus?

Cand te-ai intalnit ultima oara cu tine?

Spune-mi, cand? Sunt aici.

Alina Alexandru, psihoterapeut integrativ – 0755.060.091

Psihoterapie

Adevaruri neplacute despre psihoterapie

Designed by Freepik

Cand vii la psihoterapie, vrei sa scapi de emotii neplacute, de ganduri problematice sau de comportamente nedorite. Ai incercat de unul (una) singur(a) de toate, dar nimic nu s-a schimbat, ba pe alocuri situatia ta chiar s-a inrautatit. Ai incercat sa maturi problemele sub covor, sa dai vina pe altii, sa te consulti cu familia si cu prietenii, sa citesti carti de self-help, sa meditezi, sa evadezi in munca, in sport, in cumparaturi, in vicii si distractii. Ai incercat orice pentru a te ascunde de durere. Adevarul este ca aceste „remedii” functioneaza destul de bine pe termen scurt, insa pe termen lung au dezavantaje semnificative: produc efecte secundare sau tind sa creeze probleme suplimentare. Ai epuizat toate alternativele, asa ca tot ce-a mai ramas de facut este sa te indrepti catre un psihoterapeut.

Te inteleg, aproape nimeni nu vine la psihoterapie ca prima alegere, ci ca ultima solutie, dupa ce toate celelalte au esuat. În general, oamenii nu se schimba pentru ca vor, ci pentru ca trebuie. Nimeni nu renunta la un anumit loc de munca, la o relatie sau la un obicei autodistructiv cand inca mai pot rezista, ci doar cand disconfortul a ajuns foarte mare. Disperarea este si mai buna si spun asta din experienta. Atunci motivatia este la o cota suficient de buna incat oamenii sa faca schimbarile necesare in viata lor. Si chiar si atunci, schimbarea este terifianta. Aceasta presupune ca oamenii sa intre in lumea lor interioara, sa exploreze teritorii necunoscute si intunecate, sa exprime ganduri de negandit, emotii de nesimtit si sa infrunte adevaruri dureroase. Si, culmea, sa mai si plateasca pentru ele!

Ce trebuie sa stii despre psihoterapie

Psihoterapia este incomoda. Din cand in cand suferi. Acesta este un adevar neplacut.

Psihoterapia este un proces de durata, deoarece este complexa, cu un grafic care pe alocuri seamana cu cel al unui cutremur de mare magnitudine, urmat de usoare replici si apoi stagnari. Si ciclul se reia de nenumarate ori. Acesta este un alt adevar neplacut.

Psihoterapia este incerta. Te simti ca si cand ai face un salt urias si speri ca psihoterapeutul sa te prinda, dar nu ai nicio garantie ca asa va fi. Acesta este un adevar si mai neplacut.

Insa acesta este modul in care schimbarea în general, și terapia în special, tind sa functioneze. Oricat de inconfortabile sau dureroase ar fi aceste lucruri, ele sunt necesare pentru a te mobiliza sa te indrepti intr-o directie constructiva. Tu esti cel care va face cea mai mare parte a activitatii din psihoterapie, iar, conform studiilor din domeniu, angajamentul, motivatia si resursele tale sunt sunt cele care prezic cel mai bine un rezultat pozitiv, nu orientarea mea psihoterapeutica sau tehnicile pe care le folosesc in cabinet. Psihoterapia presupune timp, efort, bani si multa munca cu tine insuti. Dar, comparativ cu solutiile disfunctionale pe care le-ai incercat pana acum, ea este cea care te va aduce mai aproape de tine si de viata pe care vrei cu adevarat sa o duci.

Scopul psihoterapiei este sa produca o întelegere noua. Te vei privi pe tine, pe ceilalti si restul lumii dintr-o noua perspectiva, care te va ajuta sa faci schimbarile de care ai nevoie. Sau poate ca te va ajuta sa accepti ceea ce nu poti schimba. Eu, ca psihoterapeut, te voi oglindi si te voi ghida pentru ca tu sa faci diferenta intre lucrurile care pot fi schimbate si cele care se cer acceptate.

Alina Alexandru, psihoterapeut integrativ – 0755.060.091

Psihoterapie

In cautarea iubirii…

Ai cautat ajutorul, dar apoi l-ai respins. Poate ai simtit ca nu il meriti, poate nu ai stiut ce sa faci cu el sau poate ca nu ai avut incredere in persoana care ti l-a acordat. Sau poate l-ai respins pentru ca era in contradictie cu ceea ce credeai despre tine si anume ca tu esti cel care ofera ajutorul. Doar asa te-ai putut tine departe de sentimentul coplesitor al neputintei. Al neputintei de a schimba ceva, de a fi altcineva. Ti-ai spus atata timp ca, daca vei fi altcineva, vei fi, in sfarsit, iubit(a).

Ai cautat lumina, dar ai ales totusi intunericul. Asa limitativ cum e, e totusi familiar. In intuneric, nu poti fi vazut (a) si nici nu-l poti vedea pe celalalt. Poti doar sa tanjesti dupa contact, sa il cauti frenetic si sa speri ca, intr-o buna zi, cineva te va gasi chiar si in cea mai adanca bezna si te va ghida spre lumina. In felul acesta crezi ca vei fi salvat de o soarta lipsita de iubire. Si tu iti vei iubi salvatorul pana la adoratie, pentru ca lumina puternica initiala te va orbi, dar cand ochii tai se vor obisnui cu ea, il vei ura pentru ca el nu este deloc asa cum ti-ai imaginat. Si atunci vei simti dorul de intuneric, de singuratate, de iluzie, caci doar asa te simteai „ca acasa”.

Te-ai luptat pentru viata, dar ai ales moartea. Nu pe cea dramatica, senzationala, de care afla toata lumea, ci pe cea lenta, in care nevoile tale au incetat sa mai conteze. Iar visele tale au fost incapsulate intr-o lacrima din ochiul stang, pe care nu ai mai aratat-o nimanui. Daca ai fi facut asta, te-ai fi suspus unui risc imens: sa fii vulnerabil(a) si celalalt sa te vada asa, in imperfectiunea ta. Si poate te-ar fi iubit, iar acesta ar fi un risc si mai mare.

Caci iubirea poate fi cea mai mare dorinta a ta, dar si cea mai mare temere. Inainte sa o poti oferi, ai nevoie sa o poti primi. Iar daca ea a fost putina sau deloc, ai nevoie sa inveti sa te iubesti singur(a). Doar asa poti recunoaste si primi iubirea celuilalt.

In cautarea iubirii… te poti gasi pe tine.

Alina Alexandru, psihoterapeut integrativ – 0755.060.091