Abuzul asupra copilului si neglijarea lui cauzeaza traume majore din punct de vedere fizic, psihic, emotional si social. Aceste rele tratamente aplicate copilului conduc la izolarea lui, la aparitia agresivitatii si la pierderea notiunii de siguranta si suport din partea familiei. Alte consecinte nefavorabile care pot aparea sunt abandonul scolar, delicventa, fuga de acasa si chiar neintegrarea sociala si profesionala.
Abuzul este o manifestare intentionata a agresivitatii adultului impotriva copilului, acesta profitand de diferenta de forta fizica, psihica sau economica. In urma acestui act, sanatatea fizica sau psihica a copilului este afectata. Actele de brutalitate si lipsa de ingrijire pot duce inclusiv la tulburari ale dezvoltarii, de personalitate sau psihice. Desi in literatura de specialitate se face o diferenta intre cele patru tipuri de rele tratamente aplicate minorului (abuzul fizic, abuzul emotional, abuzul sexual si neglijarea), in realitate, exista o imbinare a lor. Acest lucru se intampla deoarece abuzul fizic, mai ales cel repetat, are si efecte emotionale. De asemenea, abuzul sexual are si consecinte fizice (victima fiind fortata) si psihice.
- Abuzul fizic implica folosirea fortei fizice asupra copilului sau obligarea lui la munci care depasesc capacitatea acestuia de a face fata, fiindu-i afectata integritatea corporala. Printre cele mai frecvente maltratari fizice se numara: lovirea, ranirea, legarea, otravirea, intoxicarea arderea sau exploatarea copilului in scop financiar.
- Abuzul emotional consta intr-un comportament necorespunzator al adultului, care afecteaza pe termen lung dezvoltarea copilului. Formele pe care le poate imbraca abuzul psihologic sunt: ignorarea, respingerea, terorizarea, izolarea fortata, coruperea, jignirea sau critica.
- Abuzul sexual este determinat de atat de implicarea copilului in acte sexuale genitale, orale sau anale, cat si de seductie (mangaieri, promisiuni si avansuri) sau expunerea lui la vizionarea de materiale pornografice.
Neglijarea reprezinta refuzul sau incapacitatea adultului de a interactiona corespunzator cu copilul si de a-i indeplini nevoile biologice, de dezvoltare fizica si psihica. Limitarea accesului la educatie este si ea considerata o forma de neglijare. Aceste actiuni ale persoanelor de atasament pun in pericol dezvoltarea optima din punct de vedere bio-psiho-socio-cultural a copilului. Printre cele mai grave forme de neglijare a copilului se numara: neglijarea hranirii, neglijarea ingrijirii sanatatii lui, neglijarea imbracamintei, neglijarea supravegherii copilului, neglijarea curateniei si a sigurantei locuintei, neglijarea nevoilor sale afective si de comunicare, neglijarea educatiei scolare si abandonul copilului.
Tulburarea reactiva de atasament
Tulburarea reactiva de atasament (TRA) este o afectiune care debuteaza inaintea varstei de 5 ani, in care copiii nu stabilesc legaturi de atasament nici cu parintii, nici cu alte persoane din mediul lor, cu functie de ingrijire. Se intalneste rar, dar simptomele sunt severe. Factorii de risc in aparitia TRA sunt depresia postpartum, parinti cu probleme legate de consumul de substante (alcool sau droguri), agresivitate sau care sufera de o tulburare mintala, decesul unuia sau ambilor parinti, abuzul fizic, sexual sau emotional, divortul, spitalizarea prelungita, ingrijirea de tip institutional, schimbarea frecventa a ingrijitorilor sau a familiei adoptive sau conditii socio-economice precare. Exista factori de risc care apartin si copilului: boli psihice, cum ar fi autismul sau schizofrenia, intarziere mintala severa sau profunda si trasaturi de temperament care il fac pe copil sa fie dificil.
Tulburarea reactiva de atasament se manifesta in doua modalitati: tipul inhibat si tipul dezinhibat. In general, copiii cu TRA prezinta caracteristicile unui singur tip, insa exista si cazuri in care ei dezvolta comportamente ale ambelor tipuri.
- Tipul inhibat se manifesta prin evitarea de a se angaja in relatii cu aproape oricine din cauza ca, in prima parte a vietii, nu a avut sansa de a avea o figura principala de atasament. Prefera sa desfasoare activitati singur, evita contactul fizic si vizual, nu poate fi consolat de catre o alta persoana, ci dezvolta comportamente de autolinistire, este anxios, pare sa fie mereu vigilent si nu raspunde afectiunii oferite de catre ingrijitori.
- Tipul dezinhibat este caracterizat prin formarea unor atasamente superficiale si nepotrivite cu aproape oricine, inclusiv cu strainii, deoarece figura principala de atasament s-a schimbat frecvent. Acesta are un comportament copilaros inadecvat, cauta si solicita alinare din partea strainilor, in loc sa se teama de ei, este nerabdator si cere mai mult ajutor decat are nevoie in rezolvarea sarcinilor.
Deoarece tulburarea reactiva de atasament se aseamana cu alte tulburari de dezvoltare sau de conduita, autism, fobii sociale sau ADHD, este necesara o evaluare foarte atenta si completa a copilului care reactioneaza astfel. Trebuie monitorizat comportamentul copilului de-a lungul unei perioade mai lungi de timp si in contexte diferite, este necesara evaluarea situatiei familiale si a stilului parental si urmarirea relatiei copilului cu alte persoane atat din familie, cat si din exterior (profesori, alti copii).
Din cauza neimplinirii nevoilor de baza de afectiune, alinare si stimulare, copiii cu TRA nu stiu cum sa relationeze afectuos cu ceilalti. Adultii in grija carora ajung acesti copii (alte rude, parinti adoptivi sau asistenti maternali) sunt de cele mai multe ori depasiti de situatie si au nevoie de ajutor specializat pentru a putea dezvolta o relatie de atasament cu ei. Tratamentul include atat copilul, cat si ingrijitorul de baza si implica psihoterapie individuala si/sau de familie, psihoeducatie, terapie recreationala sau terapie ocupationala, cursuri de invatare a abilitatilor parentale, medicatie pentru depresie, anxietate sau hiperactivitate (daca ele exista) si spitalizare pentru cei care prezinta riscul de a se autoleza. Obiectivele sunt oferirea unui mediu stabil si protectiv, in care copilul este incurajat sa dezvolte interactiuni pozitive cu parintii sau ingrijitorii. In trecut, au existat si cateva tratamente neconventionale, printre care „renasterea”, comprimarea sau tratamentul prin imbratisare, pe care comunitatea stiintifica le considera periculoase si ineficiente deoarece implica restrictionare fizica si pot conduce la decesul copilului, asa cum s-a intamplat in cateva cazuri.
Deoarece simptomele TRA sunt severe si pot dura mai multi ani, tratamentul trebuie realizat pe termen lung. Fara interventie, dezvoltarea emotionala si sociala a copilului poate fi afectata permanent. De asemenea, el este predispus la intarzieri in crestere si dezvoltare, probleme de alimentatie, lipsa empatiei, agresivitate, probleme scolare, depresie si anxietate, comportament sexual nepotrivit, probleme relationale in perioada de adult, somaj sau schimbarea frecventa a locului de munca.
Alina Alexandru, psihoterapeut, Bucuresti – 0755.060.091
