Psihoterapie

Tipuri de atasament si efectele lor asupra dezvoltarii copilului

Psihoterapeut Bucuresti
Tree photo created by freepic.diller - www.freepik.com

Numeroase studii au dezvaluit ca stilurile de atasament dezvoltate in prima parte a vietii au efect pe termen lung, atat in adolescenta, cat si in viata adulta. Tiparele de relationare de la inceputul vietii sunt mentinute si intarite prin relatia continua cu aceleasi persoane, in speta parintii. In plus, ele sunt internalizate ca modele structurate la nivelul mintii, avand o baza neuronala, care continua sa modeleze experientele subiective si comportamentul, chiar si in lipsa persoanelor de atasament primare.

Incepand cu sfarsitul anilor ’50, Mary Ainsworth a intreprins, pentru prima data, studii empirice asupra comportamentului de atasament atat in Africa, cat si in SUA si a extins teoria lui John Bowlby. Ea a dezvoltat un procedeu de laborator, numit „situatia straina” pentru evaluarea atasamentului copiilor cu varste cuprinse intre 12 si 18 luni. In urma acestui experiment, atasamentul timpuriu pe care copilul il formeaza cu mama sau cu principala figura de atasament poate fi clasificat in patru categorii distincte: sigur, evitant, ambivalent si dezorganizat.

Atasamentul sigur. Copilul cu acest tip de atasament poate sa planga la separarea de mama, deoarece o prefera pe aceasta in defavoarea femeii straine. Insa, cand mama se intoarce, el cauta un contact activ cu ea, inceteaza plansul imediat si isi reia joaca. Acest copil are incredere in figura centrala de atasament, dar si in ceilalti oameni apropiati. El stie ca ei vor fi disponibili si receptivi si ii vor acorda ajutor daca el ar intampina o situatie dificila sau i s-ar face teama, pentru ca ceilalti sunt atenti la semnalele lui si ii implinesc nevoile. Copilul cu atasament sigur este sociabil. El nu are nevoie sa mentina proximitatea cu orice pret, dar pastreaza dorinta si placerea de a fi alaturi de ingrijitorul primar. Comportamentul figurii de atasament reflecta, in general, sensibilitate, acceptare, cooperare si disponibilitate emotionala. Aceste mame sunt „suficient de bune”.

Atasamentul nesigur ambivalent. In situatia straina, inainte de plecarea mamei, copilul este foarte preocupat de ea astfel incat nu mai poate explora liber. Imediat dupa separare, el reactioneaza cu un distres coplesitor. La revenirea ei, copilul cauta contactul vizual cu ea, dar in acelasi timp manifesta rezistenta la consolare, ba chiar si furie. Isi impinge sau isi loveste mama si continua sa planga chiar si dupa reintoarcerea ei, semn ca este dificil de linistit. Copilul cu acest stil de atasament a avut parte de parinti disponibili aleatoriu si imprevizibil. El este nesigur cu privire la receptivitatea parintilor, asa ca dezvolta anxietate de separare. Astfel ca pastreaza proximitatea in mod exagerat si tinde sa fie timorat in explorarea mediului sau. Pe parcursul dezvoltarii lui, a fost deseori amenintat cu bataia sau cu abandonul sau chiar abuzat. Astfel ca dezvolta un sentiment de nesiguranta, care poate deveni cronic.

Atasamentul nesigur evitant. Acest copil nu da semne vizibile de disconfort in timpul separarii de mama, el pare a fi blazat, insa pulsul si nivelul de cortizol (hormonul stresului) este mai mare decat la copiii siguri, care plang la plecarea mamei. Este deranjat doar de faptul ca a fost lasat singur, reactionand fata de femeia straina aproximativ la fel ca si fata de mama. In momentul revenirii mamei, cel mic mimeaza indiferenta sau chiar evita proximitatea fata de ea. Cand mama il ridica in brate si restabileste contactul fizic, acesta nu se agata de ea, ci este molatic. Copilul cu atasament evitant nu are incredere ca parintii vor reactiona in mod pozitiv fata de nevoile lui, deoarece in trecut acestia au refuzat activ ofertele lui de apropiere, asa ca acum el este cel care evita apropierea fata de ei. El se asteapta la respingere, asa ca, pentru a preintampina asa ceva, dezvolta o independenta exagerata. El incearca sa se descurce in viata fara dragostea si ajutorul celorlalti, considerand dependenta de ei o slabiciune si o noua ocazie de a fi ranit.

Atasamentul dezorganizat. Comportamentul copilului cu stil de atasament dezorganizat, dupa reuniune, este contradictoriu si bizar. El este caracterizat de nevoia crescuta a copilului de a se apropia de mama, dublata de neincredere si de retragere. Copilul are nevoie de independenta, insa resimte anxietate fata de indepartarea de mama. Acest tip de atasament apare atunci cand figura de atasament constituie atat „baza de siguranta”, cat si pericolul. Copilul este prins intre doua impulsuri contradictorii atunci cand acest parinte constituie sursa suferintei lui: acela de a se apropia de el pentru consolare si de a-l evita pentru a se proteja. Este un paradox biologic pentru copil, care ii induce o stare totala de confuzie, astfel ca singura rezolvare este dezorientarea si/sau dezorganizarea. Mary Main a explicat ca aceasta dezorganizare apare nu numai in situatii de maltratare a copilului, deci atunci cand adultul este evident infricosator, ci si atunci cand parintele este speriat si se retrage fizic sau psihic, prin disociere, copilul percepandu-l astfel ca fiind infricosator.

Aceste clasificari ale atasamentului au un rol orientativ in ceea ce priveste comportamentul de relationare al unui copil. In realitate, niciun copil nu are un singur stil de atasament, ci mai curand un tip principal. Astfel ca, in anumite situatii, un copil cu un atasament sigur poate manifesta comportamente specifice stilului nesigur (evitant sau ambivalent) sau chiar stilului dezorganizat. Asemanator, un copil cu un atasament nesigur sau dezorganizat poate da dovada, in anumite cazuri sau cu anumite persoane care ii confera un cadru de incredere si siguranta, de comportamente caracteristice atasamentului sigur.

Cum influenteaza atasamentul dezvoltarea copilului si relatiile ulterioare ale acestuia

  • Copiii cu atasament sigur, increzatori in responsivitatea ingrijitorilor sai, devin constienti de propriile nevoie emotionale si le pot exprima fara teama. Ei prezinta mai multe afecte pozitive, stima de sine crescuta, rezilienta, echilibru emotional, competente sociale, concentrare pe sarcina si initiativa decat copiii cu atasament nesigur (evitant sau ambivalent) sau dezorganizat. Atasamentul sigur prezice relatii mai bune atat cu semenii de aceeasi varsta, cat si cu profesorii. Ei nu devin nici abuzatori, nici victime. De asemenea, un stil de atasament sigur prezice competente cognitive si sociale superioare mai bine decat testele de inteligenta sau apartenenta la o clasa sociala superioara.
  • In ceea ce-i priveste pe ambivalenti, ei dezvolta o strategie de exacerbare a emotiilor si a nevoilor legate de atasament, ca raspuns la disponibilitatea imprevizibila a parintelui. Astfel, ei incearca sa se asigure ca exista o continuitate a relatiei primare. Copiii cu astfel de atasament sunt vazuti drept dependenti de atentie si imaturi. Tind sa para rasfatati si intruzivi. De asemenea, pot dezvolta dificultati histrionice sau isterice.
  • Evitantii, anticipand respingerea mamei si furia coplesitoare care ii poate cuprinde, nu isi permit sa-si constientizeze sau sa-si exprime catre ceilalti nevoile legate de atasament. Ei adopta, pe parcursul vietii lor, o strategie de minimizare si inhibare a experientelor interne. In societate, copiii cu atasament evitant manifesta opozitionism, sunt aroganti sau retrasi. Ei dezvolta cel mai des reactii furioase in cadrul relatiilor. Astfel de copii risca sa dezvolte, ulterior in viata, psihopatologie narcisica, schizoida sau obsesionala.
  • Copiii cu atasament dezorganizat sunt, in general, dezorientati. Deoarece nu au beneficiat de dragostea si grija cuvenita, ei nu dezvolta o strategie de adaptare coerenta in viata. Acesti copii au, in general, un comportament temator, asa ca nu vor interactiona decat foarte greu cu membri societatii. Ei dau dovada de o agresivitate marcanta. De asemenea, prezinta un risc crescut de a dezvolta psihopatologie, in special tulburare de personalitate borderline sau tulburari disociative, in adolescenta. Urmarile unui atasament nesigur sunt atat la nivel psihologic (toleranta redusa la stres, abilitati cognitive si sociale la nivel mai mic decat al altor copii, tulburare de stres posttraumatic), cat si la nivel neurobiologic (alegeri mai mult emotionale, decat rationale) si biologic (un organism cu rezistenta scazuta la efort si la boli).

Cercetarile efectuate cu scopul imbunatatirii relatiei parinte-copil au adus dovezi care sustin faptul ca atasamentul are un caracter dinamic. El se formeaza, se dezvolta, atinge apogeul, se poate deteriora sub influenta unor factori, slabeste sau chiar se modifica. Copiii si chiar si adultii pot trece de la atasament nesigur sau chiar de la cel dezorganizat, la atasament sigur, prin intermediul unei relatii securizante si stabile, cum este cea cu un profesor, mentor, prieten foarte bun, partener de cuplu ulterior sau cu un psihoterapeut, in care acestia pot dezvolta un mod constructiv de a fi intr-o relatie astfel incat nevoile lor de atasament sa fie implinite.

Alina Alexandru, psihoterapeut Bucuresti – 0755.060.091

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *