Psihologia copilului, Psihoterapie

Rolul temperamentului copilului asupra relatiei de atasament

Psihoterapeut Bucuresti
Baby photo created by cookie_studio - www.freepik.com

Temperamentul este ansamblul caracteristicilor dinamico-energetice ale personalitatii. Nivelul dinamic are in vizor mobilitatea sau rigiditatea, rapiditatea sau lentoarea, accelerarea sau domolirea comportamentului unei persoane, iar nivelul energetic modul de incarcare si descarcare a energiei. Temperamentul are o componenta genetica, dar el este influentat si de factorii de mediu in care traieste copilul, deci este epigenetic. El constituie cea mai stabila componenta a personalitatii si cea care se manifesta cel mai timpuriu in viata, inaintea caracterului si aptitudinilor. Temperamentul nu poate fi modificat radical de-a lungul dezvoltarii umane, dar el poate fi modelat atat de mediul familial, cat si de cel educational si social. Nu exista temperamente pure, trasaturile tuturor tipurilor coexistand in fiecare persoana, insa o parte dintre ele se manifesta mai semnificativ decat altele.

Exista patru tipuri temperamentale:

  • Temperamentul sangvinic. Persoanele cu acest temperament predominant sunt vesele, vorbarete, nestatornice, superficiale, influentabile, au reactii prompte si se adapteaza repede.
  • Temperamentul coleric. Individul coleric este impulsiv, ambitios, iritabil, agresiv, schimbator si predispus la explozii emotionale.
  • Temperamentul melancolic. Persoana melancolica este linistita, retrasa, sobra, constiincioasa si meticuloasa, De asemenea, ea prezinta anxietate, nesiguranta si pesimism si are probleme de adaptare sociala.
  • Temperamentul flegmatic. Individul flegmatic este calm, perseverent, rabdator, inert, are reactii lente si stereotipe, se adapteaza greu la noutate si, desi isi doreste interactiunea cu alti oameni, este nesociabil.

Niciun tip temperamental nu poate fi considerat privilegiat din punctul de vedere al functionarii sociale, fiecare presupunand atat aspecte pozitive, cat si negative. Manifestarea lui depinde de context, dar si de alte trasaturi ale personalitatii: motivatie, aptitudini, interese si, mai ales, de caracter, educatia avand un rol deosebit de important. De asemenea, tipurile temperamentale pure sunt foarte rare, oamenii avand in general trasaturi mixte.

Un studiu longitudinal, desfasurat pe durata a trei decenii de catre Thomas si Chess (1977), pe mai mult de 1000 de copii din Statele Unite ale Americii, a relevat o serie de diferente individuale in stilul de interactiune a copiilor cu mediul, inca din primele saptamani de la nastere, demonstrand astfel ca anumite trasaturi sunt innascute. Ele reprezinta caracteristici de baza ale sistemului nervos, pe care copilul le mosteneste de la parintii sai. Thomas si Chess au descris 11 dimensiuni temperamentale, polare: nivel de activare, inhibitie comportamentala, persistenta, adaptabilitate, intensitatea raspunsului emotional, emotionalitate negativa, distractibilitate etc. Pe baza lor, autorii au clasificat copiii in trei categorii:

  • „copiii simpli” (circa 40%), care sunt veseli si se adapteaza rapid la alimente si la oameni noi;
  • „copii dificili” (10%), care tind sa fie usor frustrati si sa contribuie la interactiuni;
  • „copii fricosi” (15% ), care au un nivel relativ scazut de activitate si tind sa se retraga la prima expunere la stimuli noi.

Ceilalti 35% dintre copiii din esantionul total nu au putut fi clasificati in una dintre aceste categorii.

Relatia de atasament, influentata atat de parinte, cat si de copil

Temperamentul influenteaza reactiile emotionale, prin urmare si comportamentul. Diferentele intre comportamentele copiilor in „situatia straina” au fost puse de Mary Ainsworth pe baza sensibilitatii sau insensibilitatii parentale, adica pe abilitatea figurilor de atasament de a raspunde nevoilor afective ale celor mici. Lipsa de reactie si sensibilitatea inconsecventa au fost asociate cu insecuritatea copiilor. Insa atasamentul a fost clasificat de catre Ainsworth pe baza reactiilor copilului la revenirea mamei, nu la plecarea ei. Frodi si Thompson (1985) considera ca reactia celui mic la plecarea mamei este influentata puternic de temperamentul acestuia. Copiii cu un temperament maleabil nu sunt, in general, foarte afectati de acest eveniment, iar cand mama se intoarce, ei fie o intampina bucurosi, ceea ce indica un stil de atasament sigur, fie o evita, ceea ce atesta un atasament bazat pe insecuritate. In schimb, copiii cu un temperament mai dificil sunt, deseori, vizibil afectati de plecarea figurii de atasament. Cand mama revine in camera, acesti copii fie cauta contactul cu ea, indicand un stil de atasament sigur, fie manifesta un pattern ambivalent de atasament nesigur. Prin urmare, comportamentul copilului la despartirea si reintalnirea cu mama depinde atat de sensibilitatea responsivitatii materne, cat si de propriul lui temperament, care este determinat epigenetic.

Copiii cu „temperamentul dificil” (lipsa de regularitate a functiilor, adaptarea redusa, intensitatea crescuta a emotiilor, evitarea noului si trairea predominanta a emotiilor negative) constituie o provocare pentru parinti deoarece le activeaza vulnerabilitatile si le solicita resursele in mod excesiv, ceea ce creste probabilitatea dezvoltarii unui stil de disciplinare coercitiv. Astfel, copilul poate dezvolta mecanisme dezadaptative de coping si o structurare dizarmonica a personalitatii. Temperamentul copilului, in special cel dificil, influenteaza profund comportamentul parintelui. Felul in care adultul gestioneaza aceste reactii ale copilului cu temperament dificil va determina calitatea relatiei de atasament.

Alte studii au reliefat ca, in primii cinci ani de viata, plansul copilului se modifica in functie de sensibilitatea mamei la aceasta manifestare. De asemenea, sensibilitatea parintelui pe o perioada de trei luni influenteaza plansul copilului in urmatoarele trei luni, mult mai mult decat plansul copilului influenteaza sensibilitatea parintelui. Alte studii clinice realizate pe gemeni mono si dizigotici in cadrul aceleiasi familii au explorat rolul cauzal al parintilor sensibili in dezvoltarea unui stil de atasament sigur. Aceste au demonstrat ca diferentele in relatiile de atasament sunt cauzate in principal de ingrijire mai degraba decat de factori innascuti, desi tendinta de a deveni atasat este biologica. In concluzie, modelul de dezvoltare a atasamentului propus de John Bowlby e bidirectional. El depinde de interactiunea unica si complexa dintre temperamentul copilului, care este epigenetic si capacitatea adultului principal de ingrijire de a percepe si de a interpreta corect semnalele de atasament ale sugarului si de a le raspunde prompt si adecvat.

Alina Alexandru, psihoterapeut, Bucuresti – 0755.060.091

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *