Functionalitatea unui cuplu depinde in mod special de asigurarea satisfactiei, adica de starea emotionala individuala de a fi multumit de experientele din cadrul relatiei romantice. Oamenii care au parte de experiente fericite in cadrul vietii de cuplu raporteaza o satisfactie maritala ridicata. Insa procesul de evaluare a satisfactiei in cuplu este unul subiectiv deoarece individul se raporteaza la un criteriu intern ales de el. Prin urmare, un anumit context poate fi satisfacator pentru o persoana si nesatisfacator pentru alta. Cercetarile din domeniul vietii de cuplu au dezvaluit ca aceasta caracteristica este influentata de:
- Factori interpersonali si contextuali:
Printre acestia, se numara: istoria personala a relatiilor; comunicarea intima; compatibilitatea sexuala, cognitiile; timpul acordat relatiei; exprimarea atasamentului; rezolvarea problemelor de cuplu; nivelul de educatie; asemanarea partenerilor in ceea ce priveste personalitatea, inteligenta si dinamica familiei de origine; statutul socioeconomic; prezenta copiilor; stadiul din ciclul de viata familial; factorii de stres legati de munca; casatoria la o varsta mai inaintata (in cazul femeilor).
Cum influenteaza mai exact acesti factori satisfactia de cuplu? Acolo unde exista un statut social bun si un nivel de educatie crescuta, indivizii sunt mai putin stresati si intra in conflicte mai rar, iar atunci cand apar problemele ei dispun de mai multe resurse pentru rezolvarea lor. Similitudinile intre parteneri ii ajuta pe acestia sa se angreneze mai des in activitati comune si sa empatizeze mai usor unul cu celalalt. In ceea ce priveste copiii, satisfactia maritala scade dupa nasterea lor deoarece o mare parte din resursele fizice, psihice si emotionale se indreapta catre cei mici, care depind total de adulti. In plus, tot acum, opiniile diferite legate de educatia acestora pot conduce la mai multe conflicte. Dimpotriva, satisfactia maritala este la cote maxime inainte sa apara copiii si dupa plecarea lor de acasa. Viata sexuala joaca si ea un rol important in satisfactia in cuplu, insa nu in ceea ce priveste cantitatea, ci calitatea raporturilor intime.
- Trasaturi specifice:
Cuplurile care raporteaza o inalta satisfactie au cateva trasaturi specifice: inclinatie spre comportamente pozitive, repararea rapida a rupturilor, respect, acceptare, conflicte solutionate prin concentrarea pe fiecare problema in parte, comunicare eficienta, capacitate de negociere, acorduri clare legate de putere si intimitate si mai multe interactiuni pozitive decat negative (raportul este de 5 la 1 in cazul relatiilor fericite).
- Stil de atasament:
Stilul de atasament reprezinta un element de baza in rezolvarea conflictelor si obtinerea satisfactiei in cuplu. In general, indivizii cu atasament securizant percep o satisfactie in cuplu crescuta, deoarece au o viziune pozitiva despre viata, prezinta incredere in fortele proprii, se simt confortabil in relatia cu celalat si in caz de apropiere, si in caz de separare si au dezvoltat un puternic simt al controlului si autoeficacitate. Indivizii cu atasament nesecurizant raporteaza o satisfactie in cuplu scazuta deoarece prezinta o reglare inadecvata a distresului si o incapacitate de a inlatura disconfortul.
- Factori emotionali:
Potrivit cercetarilor, satisfactia in cuplu ridicata este corelata cu expresivitatea emotionala pozitiva, partenerii manifestand mai multa empatie, intelegere si aprobare unul fata de celalalt. In schimb, expresivitatea emotionala negativa comporta doua aspecte. Ea poate fi disfunctionala (exprimarea unor emotii mai puternice, cum este furia, genereaza tot furie deoarece presupune un nivel crescut de activare fiziologica) si poate duce la insatisfactie in cuplu sau poate fi functionala (exprimarea unor emotii mai slabe ca intensitate, cum ar fi tristetea sau dezamagirea, care duc la expunerea unui grad vulnerabilitate si genereaza empatie si intelegere in partener) si poate creste satisfactia in cuplu.
- Trasaturi de personalitate:
Un alt factor determinant in satisfactia de cuplu il constituie trasaturile de personalitate ale celor doi parteneri. Donnellan, Conger si Bryant (2004) au studiat modul in care aceste trasaturi influenteaza interactiunile dintre parteneri pe un esantion format din 400 de cupluri si au descoperit ca neuroticismul (trasatura de personalitate caracterizata de anxietate, ingrijorare, gelozie, invidie, dispozitie variabila, frustrare si singuratate) creste interactiunile negative din cuplu si scade satisfactia celor doi, iar agreabilitatea (tendinta de compasiune si de cooperare) are efect contrar, adica scade interactiunile negative si mareste satisfactia in cuplu.
- Cognitii:
Modul in care dinamica familiei de origine determina stilul de atasament al adultului este putin cunoscut, insa se banuieste ca tiparele interactiunilor interpersonale timpurii modeleaza sistemul de cognitii, mai ales pe cel legat de relatii. Conform teoriei cognitiv-comportamentale, gandurile irationale produc asteptari nerealiste, frustrare, perpetueaza interactiunile negative, determina comportamente defensive si, prin urmare, duc la o adaptare deficitara, in timp ce credintele rationale pot determina o adaptare mai buna. Printre convingerile irationale se afla: cerintele absolutiste, evaluarea globala, credinta intolerantei la frustrare, catastrofarea si blamarea. In urma cercetarii derulate de Stackert si Bursik (2003) persoanele cu un stil de atasament nesigur au prezentat mai multe distorsiuni cognitive specifice relatiei decat cei cu atasament securizant. De asemenea, persoanele cu atasament nesigur au exprimat o satisfactie mai scazuta a relatiei decat cei cu atasament securizant.
Au fost identificate cinci categorii ale cognitiilor esentiale in obtinerea satisfactiei in cuplu: 1) atentia selectiva (observarea anumitor aspecte ale relatiei si omiterea altora; b) atribuiri, inferente (cum isi explica persoana comportamentul partenerului); c) asteptarile (predictiile despre ce se va intampla in relatie); d) presupunerile (credintele pe care individul le are despre specificul relatiei intime); e) standardele (credintele indivizilor despre caracteristicile pe care ei considera ca un partener sau relatia ar trebui sa le aiba). Studiile recente s-au concentrat mai putin pe continutul convingerilor si mai mult pe modul in care partenerii proceseaza informatia si cum anume aceasta influenteaza comportamentul lor. S-a descoperit astfel ca persoanele care raporteaza o satisfactie maritala scazuta sunt mai predispuse sa observe si sa-si aminteasca comportamentele negative ale partenerului si sa le omita sau sa le uite pe cele pozitive.
Schemele cognitive negative creeaza o viziune distorsionata a lumii, astfel ca indivizii isi formeaza asteptari nerealiste in legatura cu sinele lor si cu ceilalti. Aceste scheme, dezvoltate in timpul experientelor timpurii, stau la baza atitudinilor disfunctionale care se reflecta in comportament. Un nivel mai ridicat al atitudinilor negative despre relatia de cuplu este asociat cu o satisfactie scazuta, cu mai putina motivatie de mentinere a relatiei conjugale si cu o dorinta marita de alterare a relatiei. De asemenea, cu cat atitudinile partenerilor sunt mai similare, cu atat creste motivatia pentru comunicare in cadrul relatiei, ceea ce determina cresterea satisfactiei in cuplu si calitatea vietii celor doi.
Viata in cuplu poate fi o sursa de satisfactie sau, dimpotriva, de neplaceri, tensiuni si chiar (auto)agresivitate. Insa, indiferent de gradul de (in)satisfactie, din prezent, partenerii pot alege sa faca o schimbare: individuala sau comuna. Cea individuala va afecta oricum relatia de cuplu, printr-un stil de relationare diferit, iar cea comuna va impacta partenerii la nivel individual. Indiferent de alegerea facuta, psihoterapia individuala sau cea de cuplu pot constitui resurse pentru ca cei doi sa duca o viata in care nevoile sa le fie identificate, recunoascute si apoi implinite. Impreuna sau/si separat.
Alina Alexandru, psihoterapeut (Bucuresti) – 0755.060.091
