Neurostiintele au permis teoriei atasamentului sa explice mult mai bine cum anume ne influenteaza relatiile cu parinti sau cu ingrijitorii primari. Creierul nostru este structurat pentru a prelua informatii din mediu, a le procesa si a crea apoi un raspuns specific. Din perspectiva biologica, atasamentul este pur si simplu un proces evolutiv, care asigura protectia si supravietuirea speciilor. Modelul de lucru intern rezultat in urma relatiei dintre copil si figura principala de atasament nu este doar un fenomen psihologic, ci o entitate fizica, formata din circuite neuronale si reflectata in activitatea neurochimica si electrica din sistemul nervos central. Aceste structuri si procese neuronale interactioneaza pentru a forma un intreg functional – in acest caz, sinele nostru.
Dezvoltarea creierului este asociata cu experientele din mediul inconjurator, fie ele pozitive sau negative, care declanseaza activitate neuronala ce ii permite individului sa raspunda si sa se adapteze la aceste experiente. Un mediu de viata securizant si predictibil duce la dezvoltarea unor multiple circuite neuronale in creier si la functionarea sincrona a diverselor subsisteme cerebrale. Acest lucru mareste capacitatea unui copil de adaptare la stres. In schimb, un mediu agresiv si impredictibil determina activarea pe termen lung a circuitelor neuronale care au rol de aparare si supravietuire (lupta/fuga/inghet), limitand astfel autoreglarea emotionala, care ii va permite sa poata interactiona in siguranta cu semenii sai. Mediul actioneaza asupra creierului schimband activitatea genelor din neuroni – unele gene sunt pornite, altele sunt oprite. Aceste mecanisme prin care experienta controleaza genele se numesc epigenetice. Morfologia creierului, inclusiv forma si volumul structurii sale componente, se formeaza, se modifica si se redimensioneaza prin intermediul stimulilor din mediu. Dezvoltarea cortexului prefrontal, sediul functiilor executive (atentie, controlul impulsurilor, memorie, etc.), are loc numai in cadrul interactiunii copilului cu o persoana de ingrijire, care este sensibila, acordata si disponibila pentru implinirea nevoilor sale, deci numai in cadrul unui atasament sigur. (Daniel Siegel, 1999).
Creierul copilului se sincronizeaza cu cel al mamei
Atasamentul sigur implica o legatura de comunicare emotionala intre copil si ingrijitorul primar. Pentru ca acest lucru sa se intample, mama nu trebuie sa se sincronizeze doar psihologic, ci si biologic la starile externe si interne ale copilului ei. Aceasta legatura biologica are ca rezultat formarea de circuite neuronale. Din aceasta perspectiva, Allan Schore (2002) scrie ca atasamentul este rezonanta biologica si sincronicitatea dintre creierul mamei si al copilului. Daca copilul are parte de interactiuni rare sau traumatizante cu mama sa, organismul sau se deregeleaza si rezulta modificari biochimice semnificative in emisfera cerebrala dreapta, care se dezvolta preponderent in primii doi ani de viata. Deoarece aceste schimbari au loc intr-o perioada de intensa dezvoltare cerebrala, starile de lunga durata ale copilului devin trasaturi. Astfel, ele ajung incorporate in structura de baza a creierului si, prin urmare, in personalitatea in formare. Emisfera dreapta are un rol predominant in analiza si transmiterea informatiilor nonverbale (tonul si debitul vocii, mimica, gestica si atitudini), in controlul si perceptia unitara a corpului, in starile emotionale, in modelele mentale ale sinelui si in cognitia sociala. Astfel, emisfera dreapta este activata in situatii relationale intime, cum sunt cele cu parintii, copiii sau partenerul de viata. Atunci cand in prezent este evocata o situatie din trecut, emisfera dreapta se alimenteaza din amintirile emotionale, sociale si corporale ale primilor ani de viata, deci din sistemul de atasament, iar noi producem in mod reflex aceleasi raspunsuri ca atunci deoarece ele au fost stocate in memoria implicita. Emisfera dreapta trateaza informatiile neliniar si holistic. In schimb, emisfera stanga proceseaza informatiile in mod logic (relatii de tip cauza-efect) si liniar (o informatie urmeaza alteia), pe baza lingvistica. Din al doilea an de viata, putem utiliza cuvinte pentru a numi experientele prin care trecem si pentru a crea o relatare organizata si secventiala, punandu-se astfel bazele memoriei autobiografice.
Cum reactionam la stres este decis in primii doi ani de viata
Dezvoltarea creierului este in mod semnificativ legata de stres, de absenta stresului sau de capacitatea de a rezolva stresul. Ingrijirea inadecvata in primii ani de viata prin abuz sau neglijare activa, nu numai ca nu ofera asistenta si indrumarea necesare pentru dezvoltarea autoreglarii la un nivel neuronal, dar contribuie si la activarea axei stresului (HPA) si dezvoltarea circuitelor neuronale legate de stres, situate in emisfera dreapta si a sechelelor comportamentale aferente. De fapt, este dificil sa discutam despre neurobiologia atasamentului fara a lua in considerare procesele fizice din creier si din corp care sunt declansate de stres. Acestea fie faciliteaza reducerea eficienta a stresului si, prin urmare, promoveaza autoreglarea, fie produc o stare frecventa de anxietate experimentata la nivel neuronal, care trebuie sa fie gestionata in mod constant. Experientele atasamentului nesigur induc dezvoltarea neurobiologica care inhiba integrarea bilaterala dintre cortexurile orbitofrontale, limitand capacitatea atat pentru autoreglare emotionala, cat si pentru deciziile comportamentale rationale.
Prezentul, perceput prin reamintirea implicita a trecutului
Memoria implicita este disponibila inca de la nastere si este o forma de memorie nonverbala. Ea presupune circuite cerebrale aflate in dezvoltare, dar deja functionale, pentru emotii, perceptii, senzatii corporale si comportamente. Memoria implicita nu necesita participarea atentiei constiente si nu implica hipocampul, care se dezvolta de-abia in al doilea an de viata, deci nu exista o senzatie a aducerii aminte atunci cand amintirile de acest gen sunt accesate. Totusi, in acest stadiu al amneziei infantile, creierul copilului creeaza rezumate ale experientelor relationale cu figurile de atasament sub forma unor modele mentale, care se activeaza in cadrul relatiilor ulterioare. Aceste modele sunt create in tiparele de transmitere a impulsurilor neuronale din analizatorii senzoriali (auditiv, vizual, olfactiv si tactil), care apar in urma interactiunilor repetate.
Modelele interne actioneaza ca niste filtre inconstiente, care ne influenteaza perceptiile, modul de procesare a informatiilor si de interactiune cu lumea. „Emotii, comportamente, senzatii corporale, interpretari date unor perceptii si predispozitii ale modelelor mentale inconstiente pot influenta experienta noastra din prezent (atat din punctul de vedere al perceptiei, cat si al comportamentului), fara ca noi sa realizam ca suntem structurati de trecut” (Siegel & Hartzell, 2014). „Intre ce numim „perceptie” si „reamintire” exista o interactiune dinamica, reamintirea fiind similara cu perceptia in sensul ca implica identificarea si intelegerea stimulilor prezenti prin prisma experientelor trecute.
Modelarea si remodelarea creierului are loc in cadrul relatiilor afective importante
Memoria si dezvoltarea creierului sunt procese care se suprapun. Pe intreg parcusul vietii, creierul dezvolta noi neuroni si noi conexiuni intre acestia. Caile neuronale construite in prima perioada a vietii, care sunt utilizate frecvent, se vor consolida. Experientele de viata structureaza conexiunile neuronale, asadar ne formeaza mintea. Modul in care adultii se comporta cu copilul ii modifica felul de a fi. „Parintii sunt in fapt sculptori activi ai creierilor aflati in dezvoltare ai copiilor lor” (Siegel & Hartzell, 2014).
Datorita neuroplasticitatii, creierul nostru poate fi modelat din nou si din nou in cadrul unor relatii afective semnificative din viata noastra, cum sunt cele cu un membru al familiei, un prieten foarte bun, un mentor, un profesor, partenerul de cuplu sau cu un psihoterapeut. In cadrul acestor relatii se pot dezvolta noi circuite neuronale, se poate altera memoria implicita si poate fi modificat raspunsul nostru automat la stres, determinand astfel noi stari, atitudini si comportamente care sa ne faciliteze o stare de bine in pielea noastra, acest lucru rasfrangandu-se si asupra tuturor domeniilor si relatiilor din viata noastra.
Alina Alexandru, psihoterapeut Bucuresti – 0755.060.091
