Ai cautat ajutorul, dar apoi l-ai respins. Poate ai simtit ca nu il meriti, poate nu ai stiut ce sa faci cu el sau poate ca nu ai avut incredere in persoana care ti l-a acordat. Sau poate l-ai respins pentru ca era in contradictie cu ceea ce credeai despre tine si anume ca tu esti cel care ofera ajutorul. Doar asa te-ai putut tine departe de sentimentul coplesitor al neputintei. Al neputintei de a schimba ceva, de a fi altcineva. Ti-ai spus atata timp ca, daca vei fi altcineva, vei fi, in sfarsit, iubit(a).
Ai cautat lumina, dar ai ales totusi intunericul. Asa limitativ cum e, e totusi familiar. In intuneric, nu poti fi vazut (a) si nici nu-l poti vedea pe celalalt. Poti doar sa tanjesti dupa contact, sa il cauti frenetic si sa speri ca, intr-o buna zi, cineva te va gasi chiar si in cea mai adanca bezna si te va ghida spre lumina. In felul acesta crezi ca vei fi salvat de o soarta lipsita de iubire. Si tu iti vei iubi salvatorul pana la adoratie, pentru ca lumina puternica initiala te va orbi, dar cand ochii tai se vor obisnui cu ea, il vei ura pentru ca el nu este deloc asa cum ti-ai imaginat. Si atunci vei simti dorul de intuneric, de singuratate, de iluzie, caci doar asa te simteai „ca acasa”.
Te-ai luptat pentru viata, dar ai ales moartea. Nu pe cea dramatica, senzationala, de care afla toata lumea, ci pe cea lenta, in care nevoile tale au incetat sa mai conteze. Iar visele tale au fost incapsulate intr-o lacrima din ochiul stang, pe care nu ai mai aratat-o nimanui. Daca ai fi facut asta, te-ai fi suspus unui risc imens: sa fii vulnerabil(a) si celalalt sa te vada asa, in imperfectiunea ta. Si poate te-ar fi iubit, iar acesta ar fi un risc si mai mare.
Caci iubirea poate fi cea mai mare dorinta a ta, dar si cea mai mare temere. Inainte sa o poti oferi, ai nevoie sa o poti primi. Iar daca ea a fost putina sau deloc, ai nevoie sa inveti sa te iubesti singur(a). Doar asa poti recunoaste si primi iubirea celuilalt.
In cautarea iubirii… te poti gasi pe tine.
Alina Alexandru, psihoterapeut Bucuresti – 0755.060.091
